Stima De Sâni

Nerăbdare

Stăteam în banca de lemn la Colegiul Bănățean și mă uitam în jur la colegele mele. Era un nod în gât și o tensiune în stomac când reușeam sa fur câte o privire la sânii lor. Mă închideam în baie, încercând sa “trag” de sfârcuri, în speranța că vor crește și că nu trebuie să mai fiu “plată”, cum spuneam noi pe atunci. 

La un moment dat, mult după colegele mele, au început să “înmugurească”. Erau dureroși la atingere, aveam niște sfârcuri mari și vizibile prin tricou, dar sânii în sine erau inexistenți. 

Întrebarea principală pe care toate fetele o aveau la vârsta aia era ce formă vor avea când vor crește și mai ales cât de mari vor fi. 

Într-un final, după jumătate de an de “muguri” (sau poate a fost o veșnicie, cel puțin așa a părut), au început sa se rotunjească puțin. Îmi amintesc că nu aveam răbdare și îmi doream să crească și să pot vedea semicercul de sub sâni (forma rotunjită). Din cauza nerăbdării, am început să încerc sa ii forțez și să trag de ei ca să îi “întind” în jos. La vârsta aceea, aveam impresia că, dacă îi forțez, vor părea mai mari sau mai rotunzi si nu va mai trebui să sufăr în tăcere că sunt așa micuți.  

Început de relație

Apoi au început sa crească mai mult. Și mai mult. Și foarte repede. În foarte scurt timp, aveam cei mai mari sâni dintre prietenele mele. La momentul acela, prin ‘95, nu prea exista educație despre sutiene sau suport și nici magazine cu sute de modele. Îmi amintesc cum orele de sport și mersul cu mașina erau extrem de inconfortabile cu greutatea sânilor care săreau la fiecare mișcare. Până și mersul pe jos era dureros. Îmi amintesc că mergeam foarte lent, ca să nu simt durere. Dar era un chin despre care nu vorbeam deschis și sufeream în tăcere. 

Primul sutien ce l-am avut era mov, din dantelă, cu vreo doua mărimi mai mare. Trebuia să stau cu spatele foarte drept ca sa nu se reverse sânii din sutien. La 14 ani, am făcut vergeturi. Le-a observat un bărbat prima dată si m-a întrebat de ce am vergeturi. Prietena mea l-a mințit că am slăbit 30 de kilograme și de aia le-am facut, când am slăbit. Nu știu nici acum motivul real, dar probabil avea legătura cu faptul că am încercat să îi forțez să crească și că nu am purtat sutien potrivit mult timp, care să ofere suport. 

Sânii mei mari și puțin lăsați, cu vergeturi, mi-au creat multe dificultăți în privința stimei de sine. Dupa vârsta de vreo 17 ani, purtam tot timpul sutien și imi era foarte jenă de faptul că nu erau ridicați și nu puteam purta haine fără sutien. Petreceam mult timp în fata oglinzii ridicându-i și încercând să îmi imaginez cum ar arăta dacă ar fi perfecți. Mi-a fost foarte inconfortabil sa îi arăt altora, mai ales atunci când am început să am relații intime.

Prietenie

Fast forward vreo 20 de ani, acum la 37 mă simt cel mai confortabil cu sânii mei. În continuare port sutien și nu port haine fără sutien, dar am ajuns într-un punct de acceptare a corpului meu, deși nu mai arăt ca la 17 ani. 

Mi-am dat seama la un moment dat, pe la 30 de ani, că sânii mei nu erau cauza disconfortului meu intern, ci disconfortul meu intern era proiectat asupra sânilor. Sânii mei, sărăcuții, nu aveau nicio vină. Eu aveam un disconfort intern, o lipsă de stimă de sine, și, atunci când îți lipsește stima de sine, găsești tot felul de motive externe pe care să dai vina. Că ai nasul într-un fel, că sânii sunt nu știu cum; atât timp cât dăm “vina” pe aspecte fizice externe, ignorăm sursa internă a problemei. Mi-am dat seama că lipsa de încredere nu are legătura cu modul în care arăt. Din fericire mi-am dat seama de asta înainte de a începe operații estetice care poate ar fi rezolvat problema externă, dar nu și lipsa de încredere în mine. 

Sâni și sine

Poate te vei întreba ce s-a întâmplat ca sa îmi schimbe părerea despre sânii mei sau încrederea în mine. Am sa îți ofer o întrebare care mie mi-a schimbat în totalitate perspectiva. 

Dacă stima ta de sine e redusă din cauza sânilor, te invit sa reflectezi, unde altundeva în viața ta ai aceeași emoție. Probabil îți vei da seama că te simți asemănător la lucru, sau cu șeful, sau cu vecina aia care pare să arate bine la orice oră, când tu stai cu părul ciufulit și cu tricoul pătat de 2 zile. Dar nu te gândi la povestea atașată emoției, ci doar la emoție în sine. 

Odată ce începem sa explorăm intern ce se întâmplă cu noi, ne dăm repede seama că emoția nu e din cauza sânilor, ci e un pattern care se repetă în multe arii din viața noastră. Odată ce ne dăm seama de cauza reală, putem începe o călătorie frumoasă spre a înțelege ce se întâmplă în psihicul nostru, mesaje pe care poate le-am primit în trecut și le-am internalizat, care ne afectează stima de sine. 

Relația mea cu sânii mei în prezent e la fel ca relația mea cu mine si cu alții. “Munca” este internă – una de a accepta lucrurile pe care nu le poți schimba, a pune in valoare ce e valoros si de a folosi fiecare oportunitate externă să mă înțeleg pe mine, în interior, mai bine. 

Iubirea de sine e o muncă internă, nu externă.